In ce priveste acest subiect - poate printre cele mai dragi mie - as avea cateva zeci de pagini de scris, dar incerc sa sintetizez ceva din tames-balmes-ul din capul meu (carti, experienta personala, consultanta).
Ma adresez femeilor (si barbatilor a caror menire este sa-si sprijine jumtatea) care vor sa le dea aceasta splendida, prima dovada de dragoste si apropiere pruncilor lor nounascuti.
Un pui de om este conceput in ziua de azi, (in general) din cu totul alte motive decat cele care ar trebui sa duca la conceptie. De faptul ca un copil a fost conceput, cei doi nici n-ar trebui sa stie (constient) fiind de ajuns ca in inconstient amandoi sa si-o fi dorit. Copilul se concepe fiindca el a dorit sa vina pe lume, dorind sa fie fata sau baiat si sa-i aiba ca mama si ca tata pe femeia si pe barbatul care s-au iubit.
Mai pe scurt, un copil trebuie conceput din dragoste.
Si aceasta dragoste e purtata cu el mereu.
Apoi mama, simtindu-se mai implinita ca niciodata, isi duce sarcina la capat, si pruncul se naste.
Din pacate, in spitalele noastre, totul este contra naturii: nasteri provocate, epiziotomii, stat 3 zile in spital, cezariene fara a fi necesare, tinutul pruncului separat de mama, alaptat 10 minute si cel mai trist, lipsa totala de sprijin. Si astfel complet bulversata, mama merge acasa cu un bebelus cu care nu prea stie ce sa faca.
Si ca sa ma citez, toate lucrurile care par extrem de complicate au o rezolvare foarte simpla.
Proaspata mamica are un singur lucru de facut: sa-si tina puiul la san. 24 din 24. Dar cum se face asta???
Cum poti s-o faci cand: vine moasa, mama, doctorita, amica, si-ti spune "lasa-l sa planga! tine-l doar 20 de minute la san! culca-l in patut!" Cum poti s-o faci cand esti singura acasa cu bebelusul si mai ai si altele de facut? Cand toate celalalte lucruri si oameni din jurul tau isi cer drepturile?
Constientizand ca bebelusul este o persoana umana cu nevoi enorme, ca el este prioritar acum, ca celorlalti le poti cere suportul, si ca ii construiesti o fundatie de neclintit, si ca nu se intampla nimic daca faci acest sacrificiu macar 5-6 luni.
Orice mama ar trebui sa-si asculte instinctul in ceea ce priveste relatia cu copilul ei. Si daca omul este singurul mamifer care nu doarme cu puiul agatat de san, e normal sa nu ne ingrijoram de proportia alarmanta in care bebelusii sunt hraniti cu lapte praf.
Va urma :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu